Într-o intervenție la Antena 3 CNN, profesorul dr. Vlad Ciurea a vorbit despre beneficiile extraordinare ale mișcării fizice, pe care o consideră un adevărat „elixir” pentru curățarea minții și detoxifierea organismului.
„Explicația este una simplă: un cercetător japonez spunea odată – ‘mă mișc, deci exist’. Pentru el, mișcarea a devenit o constantă esențială, o rutină indispensabilă, la fel cum este cafeaua pentru mulți dintre noi. Fără mișcare, nu-și concepea viața. Această activitate s-a transformat într-un reflex benefic – creierul înregistrează nevoia de mișcare ca pe o comandă: ‘te trezești – aleargă; ajungi undeva – mișcă-te’”, a explicat profesorul Ciurea.
El subliniază că acest obicei sănătos ar trebui să fie adoptat mai larg, apreciind în mod special cultura americană care valorizează activitatea fizică.
Sportul – cheia pentru energie, claritate mentală și optimism
„Doar 30 de minute de exerciții fizice dimineața pot avea un efect uimitor: alungă gândurile negative și favorizează oxigenarea întregului corp. Hidratarea completă ajută apoi la eliminarea toxinelor din organism și susține funcționarea sănătoasă a creierului”, recomandă renumitul neurochirurg.
Conform specialistului, mișcarea aduce un impuls general corpului – crește vitalitatea, sporește capacitatea de concentrare, stimulează gândirea și întinerește organismul, aducând cu sine o stare de bine și optimism.
Hrana minții: ce alimente susțin funcțiile cerebrale
Profesorul Ciurea atrage atenția și asupra alimentației, arătând că bucătăria tradițională românească este adesea prea grea și abundentă pentru a susține sănătatea creierului.
Un aliat surprinzător este ciocolata, dar nu orice sortiment. „Ciocolata neagră, cu un conținut redus de zahăr și ingrediente naturale, este un real sprijin pentru activitatea cerebrală. Celulele nervoase reacționează pozitiv la gustul dulce, dar trebuie să alegem cu grijă ce consumăm”, a precizat medicul.
Neurochirurgul mai spune că pentru buna funcționare a creierului, acesta are nevoie de:
grăsimi sănătoase (cum ar fi cele din pește sau avocado),
proteine de calitate,
și condimente benefice, precum usturoiul – un ingredient comun, dar adesea subestimat, care are efecte pozitive asupra sistemului nervos.
Creierul, pe care profesorul Ciurea îl numește „o bijuterie”, merită să fie hrănit corect, pentru a-și păstra performanța și echilibrul.