Primele imagini de la înmormântarea Andreei, studenta la Medicină, ucisă la Timișoara! Durere fără margini pentru familie și apropiați: „Drum lin către cer, suflet nevinovat!”

0

Astăzi, 28 martie, prietenii și apropiații o vor conduce pe ultimul drum pe Andreea Morega, tânăra ucisă la Timișoara. Slujba de înmormântare va fi oficializată de către un sobor de preoți, la care se vor alătura sute de persoane care au venit să-i aducă tinerei un ultim omagiu.

Primele imagini de la înmormântarea Andreei Morega

Familia, prietenii, colegii și profesorii care au cunoscut-o pe Andreea Morega, se află în aceste momente în Padeș, județul Gorj, acolo unde are loc înmormântarea tinerei ucise cu sălbăticie de Mirel Dragomir.

Conform informațiilor furnizate de GorjOnline, în satul natal al Andreei domnește sentimentul de șoc și tristețe, după ce întreaga comunitate a fost lovită dur de tragicul eveniment. Oamenii s-au adunat în jurul familiei îndurerate, îmbrăcați în haine negre și cu privirile pline de durere și regrete.

Într-un ultim gest de iubire și omagiu, trupul fără viață al Andreei a fost așezat într-un sicriu alb, într-o rochie de mireasă, simbol al purității și speranței. Potrivit sursei menționate anterior, mașina funerară și sicriul au fost acoperite de un ocean de flori, un tribut adus iubirii și memoriei ei, iar lumânările aprinse pe aleea din fața casei strălucesc ca o mărturie a dragostei și respectului comunității pentru tânăra care și-a pierdut viața într-un mod tragic.

Condoleanțele au curs pe rețelele sociale

În timp ce Andreea este condusă pe ultimul drum de către prieteni și apropiați, mesajele curg fără oprire pe rețelele sociale. Foști colegi, profesori, apropiați sau oameni care nu au cunosc-o personal, dar au fost profund impresionați de tragedie, au lăsat sute de mesaje pe rețelele sociale.

„Studentă la Medicină și fostă elevă a Colegiului Tehnologic Constantin Brâncoveanu, Baia de Aramă, Andreea Mihaela Morega rămâne în memoria noastră ca o elevă de excepție, cu rezultate deosebite la învățătură, șefă de promoție- anul 2021, un copil cuminte, blând și mereu atent la nevoile celorlalți. Vestea pierderii unui astfel de om a adus întreaga comunitate școlară la tăcere…. Ne înclinăm cu deosebită admirație și respect în fața domnișoarei doctor și ne luăm rămas bun spunând fără prea multe cuvinte…

Drum lin către cer, suflet nevinovat! Să vindeci sufletele nevinovate acolo sus în cer, Andreea! Suntem alături de părinții îndurerați după o asemenea tragedie”, a fost mesajul postat de reprezentanții liceului pe care l-a absolvit Andreea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.