Florin Piersic, în vârstă de 87 de ani, a ținut ascuns timp de zeci de ani faptul că a înfiat o fetiță. Marele actor nu a vrut să se laude cu gestul său, însă Dan Negru l-a făcut să povestească întâmplarea într-un interviu emoționant.
În urmă cu un an, Dan Negru a realizat un interviu memorabil alături de legendarul actor Florin Piersic și de Părintele Necula. Discuția captivantă a acoperit subiecte precum credința, copilăria, filmele și poveștile vieții. În prag de Crăciun, prezentatorul de la Kanal D a decis să împărtășească cu cei care îl urmăresc în mediul online un fragment emoționant din acest interviu, dezvăluind o poveste despre generozitate și compasiune în care Florin Piersic a înfiat o fetiță.
„Las aici povestea lui Florin de Crăciun. A ținut-o ascunsă zeci de ani, pentru că binele se face în liniște! Povestea fetiței pe care a înfiat-o demult… Florin e unul din oamenii de la care am învățat că nu rămâne nimic după noi decât bunătatea! Fii bun! Doar asta rămâne…”, a scris Dan Negru pe rețelele de socializare, unde a distribuit un fragment din interviul de colecție.
Potrivit marelui actor, în timpul unor filmări, atenția i-a fost atrasă de o copilă de o frumusețe răpitoare. Florin Piersic a inițiat un dialog cu ea, descoperind că micuța nu avea părinți și locuia cu o mătușă. În ciuda programului său încărcat, actorul a decis să facă o schimbare reală în viața acestei fete. Cu gândul de a o înfia, Florin Piersic a vizitat-o pe mătușa copilei și, conștient de limitările sale de a se ocupa de un copil în mod direct, a ales să ofere sprijin financiar. Toți banii câștigați din activitatea sa în teatru erau direcționați către această fetiță.
„Vreau să fac ceva pentru fetița asta. Zic: «vreau să o înfiez»” „Stătea și se uita la mine. Și eu o sesizam. Frumușică, parcă era un cap de-al lui Grigorescu. Am în imagine câțiva dintre pictorii români care au făcut tablouri pe care eu nu pot să le uit niciodată. Și mă uitam la ea, avea și o băsmăluță.
Mă urmărea chipul ei. I-am spus pe tine cum te cheamă? «Maria». Zic: «Măriucă dragă, extraordinară ești, dar de ce te uiți așa la mine?». «Pentru că vă iubesc!». «Mă iubești pe mine? De ce?». «Nu știu, dar vă iubesc mult». (…) I-am spus: «unde locuiești, ce fac părinții tăi?». «Nu mai am părinți». Cum? «Mama a căzut de pe un car cu fân și a făcut o boală, nu a mai putut să o salveze nimeni.
După două săptămâni, a murit și tata». «Și tu unde stai?» «Stau la o mătușă». (…) Și ne-am dus la ea. Fetița mi-era foarte dragă. Eu am avut o soră care s-a pierdut, în 42. Vreau să fac ceva pentru fetița asta. Zic: «vreau să o înfiez». Dragilor, e foarte important ce vă spun acum. Atunci, așa am simțit că vreau să o înfiez”, a relatat Florin Piersic, în cadrul interviului cu Dan Negru.
„Măriuca spune că Florin Piersic este binefăcătorul ei” Cu sinceritate și modestie, Florin Piersic a mărturisit că gestul său discret a avut un impact semnificativ asupra destinului acestei tinere. În timp, copila, numită Maria, s-a căsătorit cu un bărbat excepțional, iar acum au împreună două fetițe. Inițial, marele actor a cerut sfatul părinților săi, iar tatăl său i-a spus că nu va avea timpul necesar să se ocupe de un copil.
„Am ținut legătura și m-am dus la București și le-am spus părinților mei. Atunci, tata a spus: «Florin, tu ai atâtea probleme, noi suntem deja în vârstă. Te angajezi la un lucru foarte grav, pentru că tu trebuie să o aduci la București». Eram căsătorit, aveam probleme. Atunci i-am ascultat pe părinții mei, dar imediat am luat legătura cu ea, pentru că mă duceam des la Baia Mare. Și de atunci… am spus așa: că tot ceea ce câștig eu de la teatru, salariul meu, îl trimit fetiței acesteia. „E ceva de suflet.
Eu în ea am văzut-o pe sora mea” Acum, când noi vorbim, Maria are două fete mari, e căsătorită și tabloul meu este în casa ei de la Drobeta-Turnu Severin. Măriuca spune că Florin Piersic este binefăcătorul ei. S-a căsătorit cu un om excepțional. Pe una dintre fetele ei o cheamă Florina, iar pe cealaltă Ștefania, după numele meu. Nu am devoalat până acum povestea asta, pentru că sună a laudă, dar nu este o laudă, e o pomană. E ceva de suflet. Eu în ea am văzut-o pe sora mea”.