Pensia va veni cu întârziere în aprilie pentru 2.500.000 de pensionari. Care este motivul? Blocul Național Sindical anunţă că lansează campania ,,Poștașii nu mai vor să fie săracii României! Stop abuzurilor din Poșta Română!”. Dar lucrurile nu sunt atât de simple.
„Dacă se va ajunge în situația demarării grevei generale în cadrul companiei Poșta Română, aproape jumătate din populația României va avea de suferit”, susţine organizaţia sindicală.
Pensia va veni cu întârziere în aprilie pentru 2.500.000 de pensionari. Care este motivul?
„Asta ținând cont de obiectul de activitate al Poștei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari”, explică BNS.
Nu doar pensiile, dar şi ajutoarele sociale și alte beneficii sunt acordate de Ministerul Muncii persoanelor aflate în situații de subzistență, prin intermediul poştaşilor. „Problema de disfuncționalitate va fi una majoră!”, anunţă BNS.
Numai că aceasta nu va atât de mare cum anunţă confederaţia sindicală. Cei 5 milioane de pensionari pot opta în legătură cu modul în care să le fie livrată pensia. Jumătate dintre ei au decis ca pensia să le fie adusă de poștaș.
Acest lucru se întâmplă începând cu data de 2 ale fiecărei luni. Acum, apare în plus factorul nemulţumirii poştaşilor. 2 aprilie pică marţi, decci nu ar fi o problemă. Însă, în funcţie de felul cum va evolua protestul poştaşilor, zilele de miercuri – vineri 3-5 aprilie pot fi problematice.
Există posibilitatea ca 2,5 milioane de pensionari să îşi ia pensiile de-abia luni, 8 aprilie. De regulă însă sindicatele folosesc astfel de momente pentru a pune presiune şi a obţine răspuns pozitiv la diferite revendicări.
În România, conform Ministerului Muncii, sunt puţin peste 4,9 milioane de pensionari. Când se achită pensiile, prin Poștă? În intervalul 1 – 15 ale lunii, la domiciliul beneficiarilor.