Când intră banii pe cardurile sociale

0

De aproape un an și jumătate, programul Sprijin pentru România a oferit carduri sociale persoanelor cu condiții financiare precare. Aceste carduri au fost emise de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Dacă te numeri printre cei care primesc aceste carduri, cu siguranță te întrebi când vei primi a treia transa de bani. Ei bine, am vești bune pentru tine!

Vouchere sociale 2024. Cine beneficiază de alimente și mese calde

În anul 2024, sprijinul material are o valoare nominală de 250 lei și se acordă o dată la două luni următoarelor categorii de persoane defavorizate:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

b) persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

c) familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;

d) familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;

e) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare;

f) persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile sociale pot fi folosite doar pentru achiziționarea alimentelor sau a meselor calde. Nu poți retrage bani de pe card și nici nu poți cumpăra alte produse în afara celor alimentare.

De asemenea, sumele de pe card trebuie cheltuite în termen de 12 luni, altfel ele devin inactive.#

Eligibilitatea pentru aceste carduri este stabilită de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar cardurile sunt livrate beneficiarilor de către Poșta Română.

Nu trebuie să depui niciun fel de cerere pentru a primi acest card. Dacă îndeplinești condițiile, vei primi automat un card pentru alimente.

Cardurile sociale vin însoțite de instrucțiuni de folosire, care îți indică locurile unde pot fi utilizate. De asemenea, ai la dispoziție un număr de telefon la care poți suna în caz de probleme, pierdere a cardului sau dificultăți în utilizarea acestuia.

Cu aceste carduri, ai posibilitatea de a realiza plăți contactless, adică poți achita produsele doar apropiind cardul de POS.

Este important de menționat că acest card nu poate fi transferat sau folosit în alte scopuri decât achiziționarea de alimente.

Dar nu uita! Este important să cheltuiești banii în termenul stabilit pentru a te bucura de acest ajutor din partea statului.

Carduri sociale pentru alimente vor fi încărcate cu o nouă tranșă de 250 de lei. Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a anunțat vineri că încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranşă de 250 de lei va începe din 14 iunie, pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili.

„Încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu o nouă tranșă de 250 lei va începe din data de 14 iunie pentru un numar de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili.

Procesul de încarcare a cardurilor se va desfășura în perioada 14-25 iunie 2024”, a anunțat ministrul, pe pagina de Facebook.

În anul 2024 vor mai fi acordate, fără tranșa din luna iunie, încă trei tranșe de câte 250 de lei, în următoarele luni:

august;octombrie;decembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.