Ecaterina Ladin, cunoscută publicului sub numele de Dalida din Las Fierbinți, se află în așteptarea celui de-al treilea copil. Despre acest moment fericit, actrița din celebrul serial de la PRO TV a ales să împărtășească imagini emoționante pe platformele de socializare, alături de familia sa.
Cu o discreție aparte în ceea ce privește viața sa personală, protagonista din Las Fierbinți a preferat întotdeauna să păstreze pentru cei apropiați evenimentele importante. Cu deja doi copii în familie, acum privește cu entuziasm venirea pe lume a celui de-al treilea membru al familiei sale.
Ecaterina Ladin este însărcinată pentru a treia oară și a făcut anunțul pe rețelele de socializare. Dalida din „Las Fierbinți” a postat mai multe imagini alături de soțul ei și cei doi copii, în care aceștia îi țin mâna pe burtică. Momentan, actrița nu a făcut nicio declarație despre perioada frumoasă prin care trece, ci a vrut ca fanii săi să primească vestea cea mare prin fotografiile emoționante postate pe Instagram și Facebook.
Actrița de la PRO TV s-a fotografiat pe plajă împreună cu soțul ei, Laurențiu Ladin, dar și de cei doi copii, Petru și Marcu. Fanii și mai multe persoane publice au ales să o felicite pe Ecaterina Ladin pentru cea de-a treia sarcină. „Ce frumos! Domnul să vă binecuvânteze!”, „Felicitări! Sarcină ușoară!”, „După doi băieți, așteptăm și o fetiță”, „Bebe nr. 3”, „Felicitări! Sarcină ușoară și bebe sănătos! Mă bucur foarte mult pentru voi!”, au fost câteva dintre comentariile fanilor.
Potrivit cancan.ro, o rudă de-ale Ecaterinei Ladin a confirmat vestea cea mare și a postat la InstaStory un mesaj prin care a dat de înțeles că actrița din „Las Fierbinți” va avea tot băiețel și îl va chema Roman.„Felicitări! Bine ai venit, micuțule! Bine ai venit, Roman!”, a scris Carina Ladin.
Cea de-a doua naștere a fost una cu emoții pentru Ecaterina Ladin. Actrița, în vârstă de 37 de ani, a vrut să nască natural, dar contracțiile i s-au declanșat cu două săptămâni înainte de termen. Viața de familie a Ecaterinei Ladin În ceea ce privește viața ei personală, Ecaterina Ladin e căsătorită cu Laurențiu Ladin, un om de afaceri originar din Republica Moldova, și au împreună doi copii, pe Marcu și pe Petru.
Puțini sunt cei care știu cum s-au cunoscut cei doi și cum au devenit un cuplu. Ecaterina Ladin a lucrat mai întâi pentru cel care acum îi este partener de viață. „Relația noastră începe… El era în gașca de basarabeni a noastră, l-am cunoscut acolo, i-am fost angajată o vară, fiindcă el a avut niște afaceri la mare și am fost angajată cumva. Eu nu aveam ce să fac în perioada aia și i-am cerut ajutorul, mai ales că știam și contabilitate. Am lucrat la el și de acolo el m-a descoperit pe mine.
Eu nu mi-am permis să mă gândesc mai sus de atât, pentru că el era șeful meu și îl vedeam exact ca domnul Laurențiu. S-a terminat această colaborare și am început să filmez pentru «Las Fierbinți». Într-o zi m-a sunat să mergem la film. M-am mirat așa, dar am zis să merg. După a urmat 1 martie și atunci a fost ca și cum întâlnirea noastră de cuplu”, a povestit actrița