Liderul partidului AUR nu a plecat singur, pentru că va călători alături de nume ”grele” din politica europeană cum ar fi Giorgia Meloni, premierul Italieni. Conform Știripesurse.ro, suveraniștii și patrioții din toată Europa s-au adunat și au decis să plece împreună la această ceremonie de inaugurare.
Cu cine a plecat George Simion la învestirea lui Donald Trump
alături de Meloni vor mai călători Mateusz Morawiecki, fost premier polonez și președinte al ECR, alături de ajuncții Carlo Fidanza și Marion Marchal (nepoata lui Marine Le Pen). Conform purtătorului de cuvânt al ECR din Parlamentul European (Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni), delegația ”conservatoare” va conține și alte nume grele.
Așadar, pe lângă George Simion, vor mai face parte din delegație europarlamentarii Assita Kanko (liderul adjunct al grupului din partea belgiană N-VA), Stephen Bartulica (membru al partidului croat Domino), Rihard Kols (ales în Letonia cu NA) precum și Dominik Tarczynski (din partea poloneză PiS).
Interesant, dintre liderii UE, premierul Viktor Orban, fondator al Partidului European al Patrioților nu va participa la acest eveniment. Tocmai de aceea s-a speculat foarte mult în ultima perioadă și multă lume a fost mirată că fix Viktor Orban nu a fost invitat.
Purtătorul de cuvânt al lui Orban a transmis că ”vrea să închidă circul” zvonurilor din ultimele zile, cu mențiunea că ”niciun oficial guvernamental ungar sau vreun lider străin nu a primit o invitație oficială”.
Călin Georgescu ”a refuzat” să participe la această ceremonie
Cât despre celălalt suveranist ca relevanță în România, Călin Georgescu, acesta a ”mărturisit” că a fost invitat pentru a participa la această ceremonie, dar a refuzat. Motivul? Nu vrea să ajungă acolo decât după ce va fi oficial președintele României, ca să poată reprezenta cu demnitate poporul român.
”Nu, am primit invitație și am refuzat. Nu am de ce să mă duc. Mă duc ca om demn să reprezint poporul român cu demnitate și onoare. Nu te duci altcumva. Eu vă spun care este poziția mea. Poziția mea este că a venit momentul să nu mai stăm în genunchi în fața nimănui. Nu putem sta în genunchi decât în fața lui Dumnezeu.
Pentru că Dumnezeu este părintele națiunii române, nu Rotschild și nici Soros. Să ne înțelegem foarte bine. Este problema fiecăruia ce crede. Eu spun doar ce trebuie făcut și în ceea ce cred cu toată ființa mea, și ceea ce crede și poporul român, drept dovadă zecile de mii de oameni în stradă”, a explicat Georgescu.
În replică, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, l-a acuzat pe Georgescu că minte și că de fapt nu a fost invitat de nimeni la nicio ceremonie. ”Referitor la declarația domnului Georgescu: Domnul Călin Georgescu nu a fost invitat la ceremonia de inaugurare, numele domniei sale nu se regăsește printre persoanele invitate oficial de către Comitetul de Inaugurare și de către Departamentul de Stat al SUA“, a transmis ambasadorul.