Câte Clase Are Ana Pal De La Survivor All Stars, De Fapt. În Ce Clasă A Rămas Însărcinată

0

Ana Maria Pal este unul dintre concurenții de la Survivor All Stars de la Pro TV, iar povestea sa de viață este una foarte interesantă.

O fată simplă de la țară care a reușit să își depășească limitele, a considerată de mulți ca fiind un real exemplu de disciplină și determinare.

Luptătoare de lupte libere, MMA, kickboxing, wushu, Ana Maria Pal nu a avut deloc o viață ușoară, dar prin muncă și sacrificii, ea a reușit să treacă peste toate încercările. S-a născut într-o familie cu opt copii (mai are doi frați și cinci surori). Din păcate, doi dintre frați suferă de afecțiuni grave și sunt nedeplasabili, potrivit desteptarea.ro.

Își amintește cu drag de copilărie, presărată cu bucurii și cu tristeți. A ales să vorbească mai mult de clipele de fericire, evocând perioada în care era, cumva, „a doua mamă pentru frații mai mici”, îngrijindu-i pe mezinii familiei.

„Îmi amintesc, de exemplu, că atunci când vroiam să ies afară, în drum, să mă văd cu fetele, cu colegii, trebuia neapărat să iau un frate cu mine, să-l car pur și simplu în spate, fiind foarte mic și, normal, trebuia supravegheat de cineva. N-am trăit în lux, dar nici nu pot spune că, de exemplu, nu am avut cu ce mă încălța, să merg la școală. Am avut o copilărie…normală”, povestește Ana Maria.

Pentru că erau o familie numeroasă, cheltuielile erau mari, astfel că Ana Maria a fost nevoită să muncească de mică, ori la câmp, ori prin vecini.

„Știu să dau cu sapa, am făcut-o de multe ori. La început, mai tăiam porumbii cei buni, când nu prea știam cum se face. Mai mult mi-a plăcut la fân – să adun, să fac căpițe … Nu știu, îmi plăceau lucrurile astea mai grele, unde trebuia să depui forță. De multe ori, îi întreceam pe băieți! La porumb, îmi plăcea să tai cu secera, să leg cocenii, să depănușez … Mereu mă chema vecina noastră, căreia îi spuneam «moașă», pentru că, pe patru dintre frați, ne-a ajutat să ne naștem, acasă, până să vină «Salvarea». Inclusiv eu m-am născut în casa părintească din Tamași, dar cu ajutorul unei alte moașe. Încă, am venit greu pe lume, învinețită toată, din cauza cordonului ombilical care mi se înfășurașe în jurul gâtului, de-a făcut-o pe moașă să strige la mama «Ce naști Cristină, cioată»”, mai povestește ea.

Ana Maria Pal a rămas însărcinată în liceu
Ea a mărturisit acum, la Survivor All Stars, că a rămas însărcinată când era în clasa a XII-a și că nu a vrut să facă avort. Copilul are 11 ani acum.

„Când am născut, când am rămas gravidă… eu eram în lotul național de juniori la București. Prietenul meu.. ce să zic, a fost o dragoste de aia prostească. Pentru că mama nu a avortat niciodată, nu am vrut să fac nici eu această greșeală. În primul rând, noi suntem catolici și nu vreau să mă simt cu conștiința pătată. Acum face 11 ani. Eu am continuat după ce am născut. Pe mine nu mă ține un copil pe margine. După naștere, am urcat și pe podium, după jumătate de an. După a trebuit să fac operația de apendicită. Eu după o lună jumate am urcat pe podium, spune Ana Maria.

Ana a absolvit Liceul cu Program Sportiv, o perioadă făcând chiar naveta la Bacău. În primul an de liceu, s-a apucat de atletism.

„Dacă vă spun, inițial, voiam să mă fac vopsitor auto, pentru că tata e mecanic, frații mei, la fel, știu cum e cu mașinile. Am zis să urmez și eu același drum, știind că e o meserie bănoasă. Până când, profesorul de sport din sat m-a remarcat și mi-a zis să mă apuc de un sport. Țin minte cum zicea: «Ce vrei să faci, Ană, să stai la coada vacii? Mergi și fă liceul, că o să–ți prindă bine în viață!»”, spune ea.

A reușit să termine liceul, după un an de suspendare, iar ulterior, a absolvit și Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.