Cătălin Moroșanu face o schimbare majoră în viața lui. A spus de câteva ori că are planuri mari în carieră, dar nimeni nu a știut că va face prima mutare atât de repede.
Luptătorul a anunțat recent că se mută din Iași, practic părăsește casa și orașul natal, pentru a sta în București. Mai mult decât atât, soția lui rămâne la Iași. Nu a fost o decizie ușoară, dar a fost necesar. Iată cum explică sportivul.
Motivul pentru care Cătălin Moroșanu se mută singur în București
Moroșanu este pe cale să-și îndeplinească visul, anume acela de a-și deschide propria academie sportivă, care-i va purta numele și unde cursanții vor învăța mai multe stiluri de luptă. Este marea dorință a sportivului despre care a vorbit imediat cum s-a întors din competiția Survivor România. Se pare că Moroșanu este tot mai aproape de a-și face visul să devină realitate. A luptat suficient, a făcut carieră, este cunoscut pe plan național și internațional, iar acum a venit vremea să-i ajute și pe alții să performeze.
Îmi doresc să deschid o sală de kickbox. Este o modă să-și denumească aceste săli de sport academie. Mă refer la mai multe ramuri sportive. În momentul în care îmi voi deschide Academia Cătălin Moroșanu voi merge pe mai multe sporturi: kickboxing, cross-fit pentru gagici, a declarat Cătălin Moroșanu într-o emisiune tv.
Pentru asta este nevoie și de sacrificiu. În cazul lui, sacrificiul suprem este că se va muta, pentru o perioadă, singur în București, fără soția și fetița lui. Este cunoscut faptul că sportivul are o familie foarte frumoasă și că soția lui l-a susținut dintotdeauna. Georgiana este medic stomatolog și are o clinică dentară în Iași, acesta fiind și motivul pentru care nu se poate muta cu Moroșanu în București. Totuși, ea îi înțelege visul și îl susține, chiar dacă va rămâne în Iași alături de fetița lor.
Soția mea rămâne la Iași, unde are o clinica dentară. Nu poate să se mute încă de acolo. Eu mă mut singur aici, ca să mă ocup de sală, a mai spus Moroșanu.
Primii pași au fost făcuți deja. Cătălin Moroșanu a spus că a găsit un spațiu la Romexpo, și urmează să angajeze un antrenor de MMA și un antrenor de taekwondo. Are planuri mari, este ambițios și determinat să reușească să facă treabă bună cu academia care îi va purta numele. În demersul său, Moroșanu a fost inspirat de ceea ce a reușit Gheorghe Hagi să facă, prin intermediul academiei sale de fotbal.