Calendar ortodox 30 martie 2024. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește astăzi, 30 martie, pe Sfântul Ioan Scărarul, care și-a dedicat viața credinței. A scris cartea Scara Paradisului, care ne descrie viața duhovniceasca sub forma unei scări cu 30 de trepte care ne duce spre Dumnezeu.
În postul Paștelui, creștin ortodocșii adoptă o atitudine spirituală, se roagă și își curăță sufletul, dar nici nu consumă alimentele precum: carne, brânză, ouă, lapte și pește.
Timp de 40 de zile, cât va ţine Postul Paştelui sau Postul Mare, nu se mănâncă de dulce, iar trupul se purifică odată cu sufletul, prin rugăciune şi gânduri bune. Aşadar, în aceste săptămâni, nu se consumă carne, ouă, lapte sau brânzeturi. De asemenea, potrivit orândurilor bisericești, este interzis fumatul şi alcoolul.
Sărbători religioase 30 martieOrtodoxeSf. Cuv. Ioan Scărarul; Sf. Euvula, mama Sf. PantelimonGreco-catoliceSf. cuv. Ioan ScărarulRomano-catoliceSs. Ioan Climac (Scărarul), abate; Leonard Murialdo, pr.
Sfântul Cuvios Ioan Scărarul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 30 martie şi în vinerea Postul Mare.
Calendar ortodox 30 martie 2024. Sfântul Ioan Scărarul este cunoscut şi sub numele de Ioan Sinaitul, datorită faptului că a fost egumen la Mănăstirea Sinai. Numele de „Scărarul” vine de la principala sa operă, „Scara”, unul dintre cele mai valoroase tratate ascetice răsăritene.
La vârsta de 16 ani a fost primit la Mănăstirea Sinai. La 20 ani a fost călugărit de stareţul şi părintele său duhovnicesc Martirie. După încă 19 ani petrecuţi sub îndrumarea părintelui său, Sfântul Cuvios Ioan Scărarul a petrecut alţi 21 de ani în pustnicie, la mică distanţă de mănăstire, pustiul Tola devenind casa sa.
În urma acestor zeci de ani de vieţuire monahală, a fost rugat să primească a fi egumen al Mănăstirii din Sinai.
„După ce Cuviosul Ioan a luat egumenia Muntelui Sinai, adică după patruzeci de ani de călugărie, precum a scris despre aceea Sinhron, au mers odinioară în locaş şase sute de străini, care, şezând la gustarea mâncării, au văzut un tânăr cu giulgiu evreiesc îmbrăcat, care umbla pretutindeni şi cu stăpânire poruncea atât rânduitorilor şi economilor, cât şi bucătarilor, trapezarilor şi altora ce slujeau.
Iar după ce s-au sculat străinii de la masă, când au şezut să mănânce cei ce slujiseră, a fost cercetat tânărul acela osârdnic, poruncitor al tuturor slujbelor, care, pretutindeni înconjurând şi poruncind, pregătea masa. Deci era căutat ca şi el să şadă la masa cea de pe urmă, să mănânce cu ceilalţi.
Dar, deşi cu osârdie era căutat, însă nicăieri nu s-a putut afla. Atunci robul lui Dumnezeu, Cuviosul Părinte Ioan, a zis: „Lăsaţi de a-l căuta pe acela, căci Moise, prorocul şi dătătorul de Lege, a slujit în al său loc”. (Vieţile Sfinţilor)
Cea mai puternică rugăciune pentru iertarea păcatelor! Toți credincioșii trebuie să o rostească în Postul Paștelui
Calendar ortodox 30 martie 2024. Egumen fiind, Sfântul Ioan a avut de înfruntat multe ispite, unele venind chiar de la fraţii săi din mănăstire, care l-au acuzat că vorbeşte prea mult, pentru a fi lăudat de oameni.
Din acest motiv, Sfântul Ioan şi-a impus un an de tăcere absolută, revenind la cuvântările sale alese numai după îndelungate stăruinţe ale obştii din Sinai şi ale altor credincioşi creştini care-l cunoşteau.
Despre locul şi neamul în care s-a născut Sfântul Ioan Scărarul nu se aminteşte nimic în lucrarea care relatează viaţa sa. „Care patrie şi cetate a odrăslit şi a crescut pe acest viteaz nevoitor, Ioan Cuviosul, mai înainte de pustniceştile lui nevoinţe, cu siguranţă nu pot spune – zice Daniil monahul, scriitorul vieţii acestuia”. (Vieţile Sfinţilor)
Însă „unii zic despre dânsul că este fiu al lui Xenofont, iar frate al lui este Gheorghe Arselaitul, numit din naştere Arcadie. Pentru că Arcadie, în rânduiala monahicească, şi-a schimbat numele, iar Ioan nu şi-a schimbat numele.
Sfântul Cuvios Xenofont şi soţia sa, Maria, i-au trimis pe fiii lor Arcadie şi Ioan în Fenicia, la învăţătură, dar naufragiind vasul pe care erau îmbarcaţi, cei doi au ajuns în Palestina, unde, drept mulţumită lui Dumnezeu că i-a scăpat de înec, s-au făcut călugări în Ierusalim.
Calendar ortodox 30 martie 2024. Sfânta Euvula, mama Sfântului Pantelimon
Pe 30 martie este pomenita și Sfânta Euvula, mama Sfântului Pantelimon. Deși soțul său era senator păgân, ea îmbrățișase tainic credința în Hristos și și-a crescut copilul în dragostea lui Dumnezeu, trecând la cele veșnice pe când Pantelimon era copil.
Tot în data de 30 martie mai sunt pomeniți:
– Sfântului Proroc Ioad;
– Sfântului Cuvios Ioan;
– Sfântului Ioan, patriarhul Ierusalimului;
Ce este interzis să faci în Postul Paștelui 2024În Postul Paștelui nu se fac nunți, botezuri și cumetrii.În Postul Paștelui, biserica spune că nu se cântă și nu se dansează.În Postul Mare nu se consumă carne, ouă, lapte, brânză și nici alte derivate din acestea.
În Postul Paștelui nu se bea alcool și nu se fumează.Nu se mănâncă pește în Postul Paștelui, dacă nu este zi cu dezlegare.
În Săptămâna Patimilor se ține un post mai aspru, urmând ca în Vinerea Mare să nu se mănânce deloc.În Postul Paștelui, creștinii trebuie să se roage mai mult.În Postul Paștelui este interzisă împreunarea dintre femeie și bărbat.