Andreea Marin e în culmea fericirii la 49 de ani, de ziua ei. A făcut anunțul momentului și este mândră la maxim

0

Andreea Marin e în culmea fericirii la 49 de ani, de ziua ei. A făcut anunțul momentului și este mândră la maxim

Andreea Marin a împlinit 49 de ani pe 22 decembrie și este mai fericită ca niciodată. Recent, a fost și ziua fiicei sale Violeta, care a împlinit 16 ani.

“Sunt Capricorn și, la 49 de ani împliniți astăzi, știu să privesc mereu înainte, să urc și când e greu, să întorc privirea preț de o clipă de la calea mea doar ca să-ți spun, de fiecare dată cu alte cuvinte și fapte, că atunci când depinde de mine, si nu uita, când depinde de tine, nu există nu se poate! ”

“Și în cele mai mult momente din viață, nu există scuză sau “nu pot”, căci eu știu că depinde de noi, de voința noastră, de creativitatea minții noastre, de efortul investit în ceea ce vrem să împlinim. Punct.”

“Nu am timp și nici dorința să mă plâng prea mult când nu-mi iese ceva, pierd vreme și energie, mai bine le salvez pentru a gândi o altă rezolvare. Știu azi cine sunt, ce sunt în stare să imaginez și să duc la bun sfârșit, știu ce merit și ce îmi doresc de la viață și am învățat să mă prețuiesc, respectându-i și iubindu-i totodată pe cei din jur ce se dovedesc a fi Oameni.”

“Sunt un aluat plămădit din dragoste, dăruire presărată cu sacrificii, bucuria de a atinge cerul cu mâna, dar și din cumpătare și credință. Am valori adânc înrădăcinate de la care nu mă abat, oricât de tentant ar părea să aleg uneori calea mai ușoară.”

“Cine spune că viața e roz? Nu e pentru mine calea ce nu e complicată. Ca să am ce descurca, mie mi-a fost rezervat un labirint întortocheat. Pe care îl parcurg negreșit, până la capăt. Nu există nu se poate!” a postat Andreea Marin pe Facebook.

Violeta Bănică a sărbătorit împlinirea vârstei de 16 ani pe 15 decembrie, iar Andreea Marin i-a transmis fiicei sale un mesaj emoționant pe platformele de socializare, exprimându-i dragostea profundă.

Vedeta TV a distribuit și o serie de fotografii cu fiica sa, indicând faptul că recent au avut o ședință foto dedicată relației lor mamă-fiică.

Andreea Marin, mesaj emoționant pentru fiica ei, Violeta

Fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică se bucură astăzi de toată atenția celor dragi. Andreea Marin a marcat marele eveniment printr-o postare emoționantă pe rețelele de socializare.

Vedeta a publicat imagini superbe alături de fiica ei din timpul unei ședințe foto, alături de o urare specială de ziua ei de naștere.

„La mulți ani, suflet pereche!

Te iubesc de când erai… un gând!”, a scris Andreea Marin în dreptul fotografiilor cu fiica sa.

Violeta emană o frumusețe uimitoare, fapt evident pentru oricine. Mesajul postat de Andreea Marin a adunat rapid zeci mii de aprecieri în mediul online, iar fanii i-au transmis tinerei cele mai frumoase gânduri.

„LA MULTI ANI!! plini de veselie și fericire alaturi de cei dragi!!!! Cu tot dragul/ Extraordinar, ce frumusețe de fată! La mulți ani binecuvântati si fericiți!/ Extraordinar, ce frumusețe de fată! La mulți ani binecuvântati si fericiți”, sunt câteva dintre comentariile de la postarea Andreei Marin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.