În cadrul Săptămânii Patimilor, Miercurea Mare este o zi cu o încărcătură spirituală deosebită, în care credincioșii sunt chemați să reflecteze la contrastele profunde dintre iubire sinceră și trădare, dintre pocăință și păcat. Această zi ne amintește de două momente cruciale din ultimele clipe ale vieții pământești a lui Iisus Hristos: pe de o parte, femeia păcătoasă care, cu lacrimi și mir scump, a uns trupul Mântuitorului – gest de smerenie și iubire ce a transformat-o în mironosiță; pe de altă parte, fapta lui Iuda Iscarioteanul, care și-a vândut Învățătorul pentru treizeci de arginți.
Aceste evenimente au dus la rânduirea postului în ziua de miercuri, alături de cel din vinerea răstignirii, ca semn de aducere aminte și împreună-pătimire cu Hristos.
Sensul profund al Miercurii Mari
Această zi reflectă două atitudini opuse față de Hristos. Femeia păcătoasă, recunoscând sfințenia Celui pe care L-a întâlnit, își exprimă căința printr-un gest simplu dar profund – ungerea cu mir. Prin aceasta, ea devine un simbol al sufletului care se întoarce la lumină. În schimb, Iuda, orbit de interese lumești, trădează iubirea divină pentru un câștig efemer. Astfel, Miercurea Mare devine o chemare la introspecție, la alegerea între căință și trădare, între viață și moarte sufletească.
Rugăciunea Miercurii Mari – un strigăt al sufletului
În această zi de reculegere, credincioșii se adună în rugăciune, rostind cuvinte care exprimă durerea căderii și dorința mântuirii:
„Preaputernice și iubitul meu Doamne! Aducându-mi aminte că Te-ai născut om din Sfânta Fecioară în peșteră și că ai fost vândut pe nedrept de ucenicul Tău pentru treizeci de arginți, mă smeresc în fața Ta și Te rog: miluiește-mă, păcătosul, și nu mă lepăda pentru trădările mele zilnice.”
Rugăciunea continuă cu mărturisirea slăbiciunilor omenești, cu cererea fierbinte de iertare și cu dorința arzătoare de a primi puterea de a birui ispitele. Așa cum un bolnav se încredințează doctorului său, tot astfel sufletul se predă milei lui Dumnezeu, cerând vindecare, pace și curăție.
Finalul rugăciunii este o pledoarie emoționantă de a nu fi părăsit de harul divin, de a nu recădea în păcat, ci de a fi spălat cu lacrimile pocăinței – asemenea femeii mironosițe – și de a auzi cuvintele mântuitoare ale Domnului: „Iertate îți sunt păcatele!”
Troparul care dă glas biruinței Crucii
În această zi se cântă și troparul care preamărește puterea Crucii și Învierea cea făcătoare de viață:
„Doamne, arma nebiruită împotriva celui rău ne-ai dăruit – Crucea Ta; căci iadul s-a cutremurat și moartea a fost biruită. Pentru aceasta, cu evlavie ne închinăm îngropării și Învierii Tale, Hristoase Dumnezeule.”
Această zi sfântă este, așadar, un prilej de a alege – între vânzare și slujire, între păcat și mântuire. Miercurea Mare ne invită să ne întoarcem către Dumnezeu cu sinceritate, pentru ca, prin lacrimi de pocăință, să ne luminăm sufletul și să gustăm din bucuria Învierii ce va veni.
