Într-o epocă în care mulți credincioși se limitează la o apartenență declarativă la credință, fără o reală angajare interioară, învățăturile Părintelui Arsenie Boca răsună astăzi cu o actualitate tulburătoare. Lucrarea sa „Lupta duhovnicească cu lumea, trupul și diavolul” scoate la lumină o realitate spirituală adesea ignorată: simpla participare la Sfintele Taine nu este, de la sine, o garanție a mântuirii, iar calea pierzării poate fi presărată cu bune intenții și autoamăgiri.
Părintele subliniază cu claritate:
„Toți creștinii sunt botezați și, totuși, nu toți se mântuiesc. De ce? Pentru că darurile Botezului zac ascunse în adâncul ființei noastre, așteptând să creștem în minte și în conștiință. Când descoperim această comoară cerească ascunsă în lutul trupului, ține de noi dacă alegem sau nu s-o scoatem la lumină… Atâta timp cât trăim duși de curentul lumii și de pornirile firii căzute, nu avem nicio luptă, nu ne dăm seama de capcanele diavolului și ne lăsăm convinși că suntem pe drumul cel bun – până când ajungem liniștiți… în iad!”
Această observație profundă scoate la iveală o capcană periculoasă: amăgirea de sine. O viață trăită în pas cu lumea, fără luptă interioară, poate crea o falsă impresie de pace sufletească, în spatele căreia se ascunde o prăbușire tăcută a sufletului. Iar când vine momentul trezirii, forțele întunericului nu stau deoparte.
Părintele Arsenie atrage atenția și asupra pericolului leneviei sufletești și al dorințelor egoiste:
„Când începem cu adevărat să ne trezim la viața duhovnicească, iadul ne va cere socoteală pentru nesupunere. Setea de avere, setea de putere și fumul mândriei au rătăcit mințile multora și i-au dus la pieire. Dar și lenea, când e pusă față în față cu binecuvântarea muncii, poate duce la nebunie. Iar pe cei dornici de Cuvântul lui Dumnezeu, diavolul îi ispitește chiar cu Biblia, încât în zilele noastre sunt mulți care merg spre iad cu Scriptura în mână. Cei care aleargă după plăceri, de orice fel, nu scapă de primejdie, căci sub fiecare plăcere pândește un șarpe.”
Răul nu se manifestă doar prin păcate grosolane, ci și prin forme subtile, rafinate, care pot părea chiar duhovnicești. Lenea spirituală, ambițiile ascunse sau chiar dorința de a „trăi frumos” fără pocăință autentică devin unelte perfide în mâinile celui rău. Cea mai periculoasă dintre ele este falsificarea adevărului sub masca evlaviei.
„Cu trecerea timpului, satana a devenit mai iscusit în rău. Vicleanul urmărește lucrarea lui Dumnezeu și o imită. Trimite Dumnezeu slujitori? Trimite și el. Trimite Dumnezeu vedenii? Le trimite și el. Dumnezeu propovăduiește iubirea fără granițe? Și el face același lucru, dar cu scopuri întunecate.”
Această mimare a lucrării divine este una dintre cele mai subtile și primejdioase forme de înșelare. Când minciuna se îmbracă în hainele adevărului, discernământul devine o virtute rară, dar vitală. Avertismentul Mântuitorului, reluat de Părintele Arsenie, devine mai actual ca niciodată:
„A venit vremea despre care ne-a prevenit Hristos: «Băgați de seamă să nu fiți amăgiți, căci mulți vor veni în numele Meu zicând: „Eu sunt Hristosul!” și ceasul este aproape. Nu-i urmați!» (Matei 24, 23; Luca 13, 21).”
Părintele Arsenie avertizează că mulți amăgiți apar în aceste vremuri, tulburând și rătăcind sufletele. Amăgitorii devin încrezători în propria închipuire de sfințenie, ajungând chiar să justifice fapte cumplite prin versete din Scriptură. Într-o lume în care tot mai mulți urmăresc plăceri – inclusiv plăceri „duhovnicești” – fără să se lepede de sine, fără curățirea adâncă a inimii, înșelarea este inevitabilă.
Părintele Arsenie Boca nu oferă doar o critică a superficialității religioase contemporane, ci o chemare urgentă la trezvie, pocăință și autenticitate. Într-un timp în care înșelarea îmbracă forme dulci, aparent nevinovate, cuvintele sale devin o lumină călăuzitoare pentru cei care vor să-L urmeze pe Hristos cu adevărat, dincolo de aparențe.
