Doliu în lumea muzicii. Volkan Konak a murit pe scenă în timpul unui concert

4631

Volkan Konak, îndrăgitul cântăreț turc, s-a stins din viață în noaptea de duminică spre luni, în timpul unui concert susținut în Cipru.

În mijlocul spectacolului, artistul s-a prăbușit pe scenă, iar echipele medicale au intervenit de urgență pentru a-i acorda primul ajutor.

Paramedicii au ajuns rapid la fața locului și au efectuat manevre de resuscitare, după care Volkan Konak a fost transportat la Spitalul de Stat din Famagusta. Acolo, cadrele medicale au continuat eforturile de salvare, însă, din păcate, fără succes. La ora 00:42, artistul a fost declarat decedat.

„Pe 30 martie 2025, la ora 23:23, după primirea unui apel de urgență, echipa medicală s-a deplasat imediat la hotelul unde avea loc concertul. La fața locului, medicii și echipa de intervenție au aplicat manevre de resuscitare timp de 40 de minute, iar artistul a fost intubat și transportat la spital la ora 00:10.

Acolo, echipele medicale au continuat resuscitarea timp de 25 de minute, însă fără răspuns. La ora 00:42, Volkan Konak a fost declarat decedat”, se precizează în comunicatul oficial al spitalului, citat de ziare.com.

Volkan Konak avea 58 de ani și era unul dintre cei mai apreciați interpreți de muzică populară turcă. Printre melodiile sale de referință se numără „Cerrahpașa”, iar albumul „Mora”, lansat în 2006, i-a adus o plachetă de aur din partea asociației MÜ-YAP, confirmându-i succesul în industria muzicală.